Ni se spune mai mereu ca omul cat traieste invata, ca viata este o lupta continua, daca nu avem batrani atunci trebuie sa ii cumparam pentru ca ei sunt maestrii in scoala vietii, sunt intelepti. Hitler spunea ca: „Viata nu iarta slabiciunea”, cei puternici vor invinge si vor cuceri viata.

De cateva luni bune tot meditez asupra vietii mele, incerc sa ma adancesc si mai mult in ea, vreau sa vad mai exact de unde vin, care este misiunea mea pe aceasta lume si incotro ma indrept. Tot de atunci m-am reintors spre originile mele, am inceput sa fac sapaturi, am stat de vorba cu bunica, care este o femeie foarte inteleapta, cate in luna si in stele si ca de fiecare data, sunt uimita de mintea ei, de vorbele fascinante pe care le impleteste limba ei si care mi le ofera cu atat de multa dragoste si intlepciune. Mi-am ridicat ochii spre cer, i-am coborat in suflet si am pus milioane si miloane de intrebari, vreau raspunsuri, sunt insetata dupa cunoastere, ma hranesc cu ea zilnic.

Ce mi-a spus inima mea?

Nu cauti bine, inca ratacesti, uite, asta e calea pe care trebuie sa mergi, sa revi. Si atunci mi-am intors fata spre Dumnezeu, m-am simtit efectiv ca in pilda fiului ratacitor. Atunci mi-am aflat raspunsurile la putinele intrebari, spun putine pentru ca inca mai sap, si mi-am regasit linistea de care aveam nevoie.

De ce am ratacit?

Simplu, doream sa par „mai speciala” in ochii mei si al altora si atunci am luat si eu hainele de ateu pe mine si am defilat pe podiumul numit viata. De cate ori m-am impiedicat si am fost aratata cu degetul nici nu mai pot numara, si de multe ori m-am simtit judecata, pusa la perete, trasa la raspundere, pedepsita, apostrofata, ignorata, catalogata, data la o parte.

De ce m-am simtit asa?

Am spus ca eu sunt stapana pe viata mea si eu raspund pentru ceea ce fac si nu ar trebui sa imi pese ce spun oamenii din jurul meu. Era o falsa credinta. Sa iti dau un exemplu, aveam odata o discutie mai aprinsa cu un barbat si imi spunea ca el nu crede ce spune lumea despre mine si poate sa vin sute la el sa ii spuna diverse lucruri, ca la un moment dat sa imi spuna: „Vine unul, vin 3, vin 50, pai ce, toti sunt nebuni si numai tu ai dreptate?” Pentru el era o falsa credinta, pentru ca el era influentat de parerile celor din jur, doar isi spunea lui si mie ca el nu crede ce spun altii, dar in adancul lui el credea.

Asa si eu, ma minteam singura ca nu imi pasa, ca sunt indiferenta, ca lumea oricum vorbeste nu ai cum sa schimbi asta, total adevarat, insa ce am invatat eu acum este faptul ca pot doar sa schimb modul in care vad eu lucrurile si vorbele oamenilor.

Saptamana trecuta stateam de vorba cu doua doamne respectabile, una era trecuta usor de 50 de ani si cealalta de 60. Printre alte subiecte am ajuns si la vesnica divergenta care exista intre generatii si la care una dintre ele, cu umerii plecati cu capul in podea si cu o voce sacadata si o mare tristete in ochi mi-a spus: „Nu am ce face, asa am fost educata, asa mi-e crucea si eu trebuie sa o port, nu ma pot schimba, nu am cum, imi este imposibil!”

La care eu am intrebat-o: „Hai sa o luam logic, faci un anumit lucru, vezi ca ai de suferit in urma lui, stii ca daca nu il mai faci, nu vei mai suferi, esti total constienta de asta si totusi nu faci pasul acesta, asta nu inseamna ca tu esti o victima, ca iti place sa fii o victima, iti place sa suferi, sa iti faci singura rau?”

Se uita cu niste ochi mari la mine si apoi a intervenit cu o gramada de scuze pentru a-si motiva comportamentul si a fost foarte normala reactia ei, pentru ca atunci cand ne simtim „atacati” ne aparam.

Ce femeie se mai poate privi dreapta in oglinda daca isi recunoaste ca sta intr-o casnicie de ani de zile care nu mai merege, in care au vieti total separate si abia se mai saluta cand ajung acasa?

Care femeie spune despre ea ca este doar un obiect de satisfactie trupeasca cand in viata ei isi are cuibul un broscoi raios pe care il tot pupa de o gramada de timp si el nu se mai transforma in print?

Ce barbat recunoaste ca are frica de intimitate cand el serveste in fiecare seara trupuri de femei tinere intr-ale vietii, novice intr-ale cunoasterii si se lasa imbatat doar de o satisfactie de moment, de cateva minute si apoi ca un toxicoman veritabil isi cauta din nou doza cu ochii disperati?

Ce barbat recunoaste ca isi loveste femeia care ii sta alaturi doar din complexele pe care le are, din imensul gol interior, din lipsa de dragoste pentru el, din frustrare ca altii sau poate ea, sunt „mai buni”?

Ce mama recunoaste ca isi sufoca copilul, ca nu ii lasa ibertatea sa aleaga, ca ii umple capul doar cu frica si cu teama cand ii arata ca lumea este un loc satanic, rau, ca trebuie sa aiba grija, sa fie atent, ca oamenii sunt rai si malefici, ca va suferi mult, ca viata e grea, doar pentru egoismul ei, pentru ca ea nu vrea ca puiul ei sa plece de langa ea, pentru ca ea se simte atat de singura si doar copilul ei ii poate umple acea singuratate?

Si exemplele pot continua, insa azi am sa ma opresc aici. Iarta-ma daca acum ti se pare ca sunt dura si prea directa cu tine, dar imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad cum ne sapam groapa singuri, cum ne taiem creanga de sub picioare, atat noua cat si celor dragi nou.

Traim intr-o lume perfect nebuna, si nimic nu ma mai mira, nu mai sunt surprinsa, imi pun doar intrebari si vreau doar raspunsuri.

Si eu fac parte din aceasta lume, si eu am gandit la un moment data asa, si eu am fost atat de rea cu mine si cu cei din jur pana mi-am luat la palme de la viata si m-a durut atat de tare incat am spus GATA, STOP, PANA AICI.

Cum am ajuns sa ma intorc acasa nu stiu sa iti spun exact, cum de mi-am gasit calea, linistea, echilibrul, sincer nu stiu, nu am o reteta pentru asa ceva. Pur si simplu am incetat sa ma mai mint, sa mint ca mi-e bine intr-un grup de prieteni, lanaga un barbat, sa fac anumite lucruri, sa cred in altceva decat ce este in launtrul meu, sa accept situatii care imi fac rau, sa fac concesii, sa ajung sa am regrete, idei de razbunare, ganduri negre.

Lucrurile sunt formidabil de simple cand ajungi sa iti dai seama de ele, noi le complicam, noi ne punem piedici si bariere, pentru ca din pacate asa am fost educati in frica si teama de esec, de ziua de maine, de viitor.

Treci peste educatia asta, rupe-te de ea pentru ca vezi ca nu iti face bine, vezi ca te duce doar pe drumuri gresite.

Acum cand imi privesc prezentul cu alti ochi, imi pot intelege trecutul si mai bine. In formarea mea ca si psiholog, o metoda eficienta pentru a trata traumele trecute este sa le retraiesti in cabinetul de terapie, de fata cu psihologul, sa le povestesti, sa te exteriorizezi si apoi sa discutati despre asta.

In cazul in care nu mergi la sedinte individuale de terapie, alta metoda pe care eu ti-o recomand este scrisoarea. Daca de exemplu, te-ai certat cu iubitul, prietena, mama, tata acum ceva timp si simti ca nu poti trece peste acea cearta, te invit sa ii scrii o scrisoare si sa ii povestesti acolo cum ai simtit tu toata cearta, ce te-a deranjat, de ce te-a deranjat, cum si ce ai simtit, de ce nu poti trece peste; scrie tot ce ai in cap, descarca-te si apoi reciteste ce ai scris, ca dupa aceea sa dai foc scrisorii.

Ce se intampla in acest exercitiu, ritual?

Tu te descarci, tot ce ai acumulat in tine, tot ce ai strans, acum esti libera sa dai afara, recitesti si vezi cu alti ochi situatia. Nu o sa iti spun ca dupa asta te-ai si vindecat, gata ai uitat cearta, ti-ai rezolvat problema, dar macar ai facut un pas spre rezolvarea ei. Si l-ai facut tu, nu ai asteptat sa vina celalalt sa il faca si asta e tot ce conteaza, pentru ca tu contezi, incepe sa faci pentru si cu tine ceva. Al doile pas este sa porti o discutie fata in fata cu acea persoana, sa lamuriti situatia. Adu-ti aminte cand ai mai facut acest lucru si cat de bine si eliberata te-ai simtit dupa aceea.

De asta iti tot spun sa incetezi sa te mai minti, atat pe tine si automat pe cei din jur, te otravesti zilnic usor, usor, iti sapi goapa, azi mai iei o lopata, maine alta lopata de pamant. E dureros adevarul, e greu, e apasator la inceput, dar el te va elibera, vei avea sufletul usor.

Mi se tot spune ca nu voi reusi sa am o relatie pana nu voi renunta la preteniile mele, ca va trebui sa mai fac si eu sacrificii si sa trec peste orgoliu si mandrie, sa mai las de la mine, sa accept si alte situatii, sa ma schimb, si eu cu un zambet frumos pe fata le tot raspund: „E normal sa am pretentiile acestea pentru ca eu ma cunosc, si nu e un concurs, nu sunt pretentii, pur si simplu stiu ce vreau si stiu ce sa cer, daca un el nu imi ofera asa ceva, eu nu mai raman in viata lui, plec, il las liber sa aleaga ce ii face lui placere. Orgoliu, judecata, nu stiu ce inseamna, stiu doar definitia din dex, concesii nu am sa fac, sunt atat de intelegatoare, incat nu isi au rostul aceste sentimente. Cand iubesti cu adevarat, va completati unul pe celalalt, va stimulati, evoluati impreuna, va sustineti in toate, sunteti liberi sa alegeti si sa incercati ce vreti, nu suntem in posesia nimanui, nu ii pun niciunui barabt lantul la gat, il las liber sa aleaga si sa mearga unde vrea, pentru ca asa vad eu adevarata iubire, nu e un concurs „care pe care”, este echitabil, este echilibrat, si atunci cuvinte ca sacrificiu, orgoliu, gelozie, mandrie, posesivitate chiar nu isi au rostul, nu in cazul meu.”

Si ei se uita cu niste ochi mari la mine si incearca sa ma convinga ca ideea mea este total gresita si doar ei au dreptate; ma amuz in interiorul meu, dar e un amuzament frumos, cald si prietenos si le spun din nou: „Ne-am nascut liberi, eu prin libertatea mea am ajuns sa cunoasc atatea lucruri si este cel mai de pret dar care mi-a fost dat si nu mi-l poate lua nimeni si tot asa ma comport si cu cei de langa mine; fiecare are dreptate in felul lui, nu incerc sa schimb parerea nimanui, nu incerc sa mi-o impun pe a mea, pun intrebari pentru a intelege ce gandesc altii si le respect modul de gandire si actiune, ma iubesc pe mine si tot asa ii iubesc si pe altii. Am invatat sa nu mai iubesc egoist, doar pentru mine, am invatat sa iubesc frumos, altruist, si asa ii pot iubi si respecta si pe cei din jur. Am invatat ca nimeni nu are dreptate, doar pareri diferite, am invatat ca nimic dar absolut nimic nu e sigur pe lumea asta si atunci cum sa am pretentii sa cred in niste vorbe si sa mi se satisfaca anumite nevoi. Am invatat ca traiesc intr-un prezent continuu, aici ci acum, ca nu exista trecut si viitor. Am invatat ca atunci cand imi privesc „trecutul”, „ranile”, „cicatricile” cu alti ochi, „umbrele” lor nu ma mai urmaresc, am invatat ca „viitotul” mi-l fac eu si nu mai mi-e teama de el, nu exista esec, asta e doar in mintea noastra.”

Noi, omanii care intra in viata noastra ne ofera lectii, lectii importante, deschide bine ochii la ce te invata ei, ce iti predau, daca nu vei fi nevoita sa tot repeti clasa, pana intr-un final cand vei reusi sa o treci cu un 5,7 sau orice alta nota de trecere. Tot ce imi doresc de la tine este sa nu mai suferi atat, pentru ca te dore si ranile se aduna si daca nu iti rezolvi suferintele e mult mai greu sa treci peste ele. Imi doresc sa poti vedea ca toate, dar absolut toate au o rezolvare, imi doresc sa poti vedea frumusetea impecabila din interiorul tau si sa o transmiti lumii. Indrazneste sa fii tu, sa fii ceea ce gandesti, ceea ce simti.

Socrate ne spunea atat de frumos: „Cunoaste-te pe tine insuti!” toti inteleptii lumii ne indeamna spre cunoastere. Sf Pavel spunea: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine.” Asta iti tot spun si eu, intoarce-te spre tine, acolo gasesti raspunsuri, acolo gasesti resurse pentru tot, acolo gasesti ce ai nevoie, nu in exterior, nu mai cauta in afara ta sa iti umpli goluri, incepe cu tine, cauta in tine sa vezi ce lipseste sau ce nu este plin si incepe sa umpli, sa adaugi, nu te mai lasa sedusa de lucrurile materiale din exterior care sunt trecatoare si in putrefactie, mereu vor aparea altele noi si tu mereu vei vrea altceva si vei fi nemultumita.

Invata sa te umpli in interior si atunci vei privi mult mai detasat ce e in exterior, vei vedea ca sunt doar lucruri de care te folosesti pentru a-ti satisface niste nevoi de moment si nu vei mai fi dependenta de ele, asta este si ideea noului, a schimbarii, incearca din toate, din cate vrei tu, indrazneste sa vezi cum este si altceva, ceva ce nu sti inca, si pastreaza doar ce ai nevoie, ce te multumeste. Dar te rog eu, nu iti mai pune limite, nu te mai ingradi, tu in interiorul tau esti o fiinta curajoasa, minunata, superba, uita-te atenta la tine si cauta metode prin care sa lasi la iveala aceste lucruri. Esti superba, eu cred cu adevarat in tine.

Curaj si iubire,

Lavinia Nica