Ni se spune mai mereu ca omul cat traieste invata, ca viata este o lupta continua, daca nu avem batrani atunci trebuie sa ii cumparam pentru ca ei sunt maestrii in scoala vietii, sunt intelepti. Hitler spunea ca: „Viata nu iarta slabiciunea”, cei puternici vor invinge si vor cuceri viata.

De cateva luni bune tot meditez asupra vietii mele, incerc sa ma adancesc si mai mult in ea, vreau sa vad mai exact de unde vin, care este misiunea mea pe aceasta lume si incotro ma indrept. Tot de atunci m-am reintors spre originile mele, am inceput sa fac sapaturi, am stat de vorba cu bunica, care este o femeie foarte inteleapta, cate in luna si in stele si ca de fiecare data, sunt uimita de mintea ei, de vorbele fascinante pe care le impleteste limba ei si care mi le ofera cu atat de multa dragoste si intlepciune. Mi-am ridicat ochii spre cer, i-am coborat in suflet si am pus milioane si miloane de intrebari, vreau raspunsuri, sunt insetata dupa cunoastere, ma hranesc cu ea zilnic.

Ce mi-a spus inima mea?

Nu cauti bine, inca ratacesti, uite, asta e calea pe care trebuie sa mergi, sa revi. Si atunci mi-am intors fata spre Dumnezeu, m-am simtit efectiv ca in pilda fiului ratacitor. Atunci mi-am aflat raspunsurile la putinele intrebari, spun putine pentru ca inca mai sap, si mi-am regasit linistea de care aveam nevoie.

De ce am ratacit?