PSIHOTERAPIE IN DISMORFOFOBIE: GENERALITĂŢI DESPRE PSIHOTERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALĂ ÎN DISMORFOFOBIE

Termenul de psihoterapie cognitiv- comportamentală îşi are originea în psihologia cognitivă, care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, dar şi în psihologia comportamentală, cu centrarea riguroasă pe obţinerea unor performanţe.
În privinţa tehnicilor folosite, acestea sunt cele de restructurare atitudinală,care vizează în special două aspecte generale:
- convingerea conform căreia procesele cognitive influenţează atât motivaţia, cât şi comportamentul;
- utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului într-o manieră pragmatică. Se vizează modificarea structurilor cognitive ale pacientului. Acest deziderat se realizează prin modificarea gândurilor negative distorsionate şi iraţionale privind înfăţişarea fizică, incluzând corectarea imaginii corporale şi ridicarea stimei de sine- acestea ar putea fi obiective ale terapiei cognitiv- comportamentale în dismorfofobie.

Articol scris de Hilda Kablan, Psiholog/Psihoterapeut

Motto: 
Orice tip de organizaţie este o reţea de putere şi de negociere permanentă unde fiecare actor urmăreşte obţinerea unor conduite la ceilalţi, conduite conforme intereselor sale. Actorii fiind inegali, cei mai puternici joacă pe mai multe relaţii de putere, însă toţi folosesc strategii, toţi sunt imprevizibili. Astfel, toţi controlează incertitudini şi toţi au un grad de putere în relaţiile lor reciproce.
R. Jojot şi A. Bergman

O definiţie: Relaţia romantică la locul de muncă este relaţia dintre doi membri ai aceleiaşi organizaţii care este percepută de o a treia persoană ca fiind caracterizată de atracţie sexuală 1 . Stresantă sau, dimpotrivă, bine stimulată, o relaţie la serviciu este dublu problematică. Cu siguranţă ea este o realitate a lumii organizaţiei, prin urmare ea va influenţa climatul organizaţional.

Renumitul psiholog francez Theodule Ribot fundamentează şi justifică faptul că există două tipuri de atenţie, cu totul distincte: una spontană, naturală, cealaltă voluntară, artificială.

Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atenţiei. Cea de-a doua este un rezultat al educaţiei, al antrenamentului. Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât educaţia nu intră în acţiune. Atentia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective. Omul, ca animal, nu dă atenţie în mod spontan decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare placută, neplacută ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană relevă caracterul acesteia sau cel puţin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă avem de-a face cu un spirit frivol, banal, marginit, deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci în care omul obişnuit nu vede decât nişte pietre.

Eu, el şi prietenul lui

Sincer vorbind, nu- mi convine acest triunghi. Dar normalitatea în dimensiune antropologică ar putea fi condiţionată de integritatea triunghiului socio- afectiv (sociometric), triunghi în care, în cadrul relaţiei cu obiectul dorit, copilul se raportează la mamă. De ce relatie in triunghi si nu relatie duală? Am putea să apelam la mit? Exemplul miturilor, desigur, al regularizărilor pe care ele le practică asupra comportamentului şi asupra comunicării, modul lor de conceptualizare a unei experienţe concrete, sunt tot atâtea analogii cu fenomene specifice comunităţii noastre. Asupra acestui fapt au intervenit şi anumite prejudecăţi. Oare care sunt atitudinile pe care le atribuim acestor triunghiuri să zicem aşa, amoroase?