Structura personalitatii fiecarui om are trei dimensiuni. Freud, parintele psihanalizei, a impartit-o in Id, Ego si Superego.

Atunci cand se naste, fiecare copil are o personalitate simpla nedezvoltata, ce consta numai in dorinte primitive, neinsusite, porniri pe care le mosteneste. Asadar, el este este un cumul de instincte (tendinte innascute) si reflexe, un cumul de energie neincorsetata care cauta cu disperare sa-si satisfaca instinctele. Freud denumeste personalitatea copilului nou-nascut ID.

El, copilul nou-nascut, nu stie ce inseamna posibil sau imposibil si nici nu are simtul realitatii. In aceasta faza, cea mai puternica pornire este satisfacerea imediata a pulsiunilor – daca unui nou-nascut ii este foame, de exemplu, el nu asteapta. Cand copilul trebuie schimbat, ii este frig, cald, il doare ceva sau vrea sa i se acorde mai multa atentie, Id-ul anunta aceste lucruri pana cand nevoile copilului sunt satisfacute.
Insa chiar din primele zile de viata, pornirile instinctuale ale copilului se vor confrunta cu realitatea. Instinctul de a manca (corelat cu supravietuirea) nu poate fi intotdeauna satisfacut imediat, uneori mama este ocupata si atunci satisfacerea nevoii copilului se face cu intarziere. Apare astfel un o diferenta intre impulsurile copilului si ceea ce primeste. Acest conflict constant intre ID si realitate dezvolta un al doilea nivel al personalitatii, Ego-ul.