Povestea lui D.

Am un dor nebun.

Nu stiu de unde vine.

Nu ii inteleg logica. Vreau sa dispara, imi face rau, tu imi faci rau, eu imi fac rau.

Am zis ca nu mai pic in capcane, am zis ca ma voi proteja...de tine, de tot ce imi oferi sau nu imi oferi.

Nu iti inteleg semnalele, sunt confuze, difuze. Nu inteleg ce vrei. Acum imi spui ca vrei ceva, apoi te schimbi, te sucesti, nu mai vrei.

Ma dispera nehotararea ta, nu imi place, nu duce la nimic bun.

Nu inteleg de ce iti este frica?
De ce anume fugi?

Incotro te indrepti?

Asteptarea asta ma omoara, ma macina in interior.

Stau si imi fac scenarii, filme, cum ar fi cu tine o zi obisnuita din viata....

Ne trezim dimineata imbratisati, eu fug din stransoarea bratelor tale, tu ma tragi spre tine, imi spui sa mai raman, ma saruti usor pe spate. Mi se face pielea de gaina.

Nu te vad, sunt cu spatele la tine, dar iti simt zambetul strengar. Nu stiu cine te-a invatat toate astea sau de unde le-ai invatat, dar foarte bine ai facut, meriti un premiu in cucerirea femeii.

Si nu orice femeie, asta este marea problema.

Pana la tine, eram doar eu. Ma simteam bine eu cu mine. Sau eram eu si el. Un el care facea parte din viata mea, ii ofeream din timpul meu, insa tot era gandit, controlat, ma minteam de cele mai multe ori ca simt, ca traiesc iubirea lui, iubirea mea.