Karma, destin, soarta, spune-i cum vrei…..

Crezi ca esti stapana pe el, crezi ca tu iti alegi destinul?

Crezi in liberul arbitru?

Crezi ca iti este predestinat sa ti se intample ceva?

Ca nu poti schimba cu nimic soarta?

Ca asa iti este crucea si tu trebuie sa o porti?
In ultima luna m-am gandit si am meditat foarte mult pe acest subiect.

M-au pasionat stiintele oculte, astrologia, tarotul, numerologia, chiromantia. M-am intrebat si m-am tot intrebat care este rostul vietii mele, incotro ma indrept, ce mai am de trait, ce mai am de incercat, cum o sa fac fata la tot ce imi rezerva viata.

M-am gandit la toti oamenii ce au facut parte din viata mea, care a fost rostul si misiunea lor, cum m-au influentat, ce am invatat de la ei.

Si pentru toate acestea aveam nevoie de un loc linistit, asa ca mi-am luat frumos picioarele la plimbare, m-am asezat in curte, pe iarba deasa si verde.

Infinitatea cerului imi era tabloul alb iar gandurile mele erau pensula si culorile cu care am inceput sa trasez usor linii, la inceput mai vagi, in nunate pale, ca dupa un timp totul sa fie mult mai clar si mai pronuntat.

Dintr-un nor am desenat formele casei din copilaria mea, casa bunicilor. O casa batraneasca din caramida veche, de un portocaliu aprins cu geamuri mari, acoperite de obloane maronii de culoarea pamantului.

Curtea, gradina, ulita, campia, si tot satul era locul meu de joaca. Locuri pe care le exploatam toata ziua, mereu gaseam ceva nou, ceva inedit de facut, ceva ma tenta, ceva ma cheama inspe el, ceva imi spunea: „Hai si aici!”

De acolo mi se trage setea de cunoastere, de nou, descoperirea, misterul....

Mi-o aduc aminte perfect pe bunica, o batranica vioaie, vibranta, plina de energie care niciodata nu statea locului, desi firele albe si varsta isi pusese de mult amprenta asupra ei.

De la ea am invatat ca o femeie este o luptatoare si nu se da niciodata batuta, ca mereu are forta de a se ridica si a trece peste orice obstacol. Am invatat ca minciuna are picoare scrurte si intr-un oarecare moment, adevarul va iesi la suprafata si este mai bine sa il spui de la inceput decat sa inventezi scenarii patetice.

Tot de la ea am invatat misterul si suspansul in arta conversatiei. Cand o bombardam cu sute de intrebari, imi spunea: „Atat trebuie sa stii pana acum, restul am sa ti-l dezvalui mai tarziu.” Eu eram incercata de o sete interioara greu de explicat, nu intelegeam de ce nu vrea sa imi spuna tot, care era motivul si atunci incepea dialogul intern cu mine si plecam intr-o misiune de descoperire a partii lipsa din fraza ei.

Am invatat ca o femeie nu trebuie sa fie geloasa si posesiva cu barbatul de langa ea. O femeie care se respecta pe ea, il respecta si pe sotul/iubitul/partenerul de viata si nu ii serveste seara la cina crize de gelozie.

Cred ca bunicul a avut un rol importat in alegerea inconstienta a barbatului din viata mea.

Freud spunea ca figura paterna sau orice model masculin, in primii ani de viata isi pun amprenta foarte mult in alegerea viitorilor parteneri la adolescenta si maturitate.

Imi amintesc ca era un barbat bine, un barbat inalt ce emana putere si siguranta, sprijin si protectie, ochii de un albastru limpede ca si cerul in zori de zi. Avea o privire blanda, calda, dragostea si bunatatea ma imbalsamau cand ma privea.

Este un subiect care imi atinge corzile inimii chiar si dupa atatia ani si imi stapanesc cu greu lacrimile, desi sunt de bucurie....

De la el am invatat importanta prietenilor, cat este de benefic sa ai oameni de calitate langa tine, cat este de bine sa fii inconjurat de ei, rangul, numele, imaginea in societate, educatia, cultura, sexul, etnia, religia, nu contau pentru el, toti eram egali.

Seara, dupa munca campului, ne strangeam toti in curte si puneam de o masa mare, plina cu bucate sanatoase, veselie si voie buna. Multumea lui Dumnezeu pentru ziua ce trecuse si pentru ca avea ce sa puna pe masa, apoi se aseza in capul mesei iar eu abia asteptam ca genunchiul lui drept si bratele protectoare sa imi fie lacas.

Nu l-am vazut nicodata sa fie agresiv verbal sau fizic cu bunica sau cu mine, stia sa respecte o femeie si mai stia ca agresivitatea este de domeniul animalelor, este mult inferioara oamenilor.

Un alt barbat care si-a pus foarte mult amprenta asupra mea a fost, bineinteles, tata.

In primii 7 ani din existenta mea nu il vedeam foarte des, doar la sfarsit de saptamana, cand venea impreuna cu mama, sa ne viziteze, pe mine si pe sora mea, la casa de la tara.

Trebuia sa lucreze in timpul saptamanii pentru a ne asigura tot ce avem nevoie si cum el era capul familiei si un sprijin pentru noi, avea foarte multe responsabilitati.

Nu este un om al cuvintelor dulci, este mai mult un barbat introvertit cand este vorba sa-si exprime sentimentele, desi este o fire exploziva si un vulcan aprins mereu.

Si lui ii place sa fie inconjurat de oameni, de prieteni, sa aiba o viata sociala activa, mereu intr-o fuga, mereu ocupat. Are un simt al umorului dat naibii pe care l-am furat si eu, era inevitabil.

De fiecare data cand era plecat in delegatie prin tara, ne aducea cate ceva, indiferent ce, cat de mic, trebuia sa ne aduca, sa ne arate ca, si acolo departe, la sute de km, se gandeste la noi, suntem importanti, noi familia lui.

De la el am invatat ca faptele sunt mai importante decat vorbele, si eu cum sunt pe kinestezic, ma exprim mult mai bine prin fapte, gesturi si limbajul non-verbal imi este un aliat important.

Glumele picante si uneori ironice, le folosesc intr-o conversatie, dupa care merg pe traiectoria serioasa a lucrurilor, iar cat ai clipi arunc o sageata pe teme sexuale, sa provoc, sa intru in intimitatea omului, sa vad cat si ce pot descoperi, sa vad care sunt limitele lui, cum ii functioneaza mintea.

Am invatat sa ma joc, intr-un mod placut, cu ceea ce imi iese din gura, respectiv cuvintele, sa le aranjez in propozitie astfel incat sa obtin ceea ce imi doresc, sa merg pe piste unde nu a mai patruns nimeni, sa incerc sa ii deschid mintea omului din fata mea, sa il fac sa se cunoasca, sa isi puna semne de intrebare, sa ii starnesc reactii de o coloratura intensa, ca intr-un final sa imi zambeasca multumit pentru dialogul nemaipomenit.

Mama, draga de ea, si-a pus amprenta mult asupra mea. Mereu o doamna, mereu o femeie puternica, de o eleganta si o finete sclipitoare.

Mereu mi-am dorit ochii ei verzi si „o cert” de fiecare data cand imi aduc aminte ca „nu mi i-a dat mie”, insa mi-a dat intelepciunea de a vedea prin ei.

Tot timpul a fost o doamna in societate, stia sa se muleze foarte bine dupa contextul social, un veritabil cameleon, niciodata nu s-a certat cu tata in public, nu si-au spalat rufele acolo. Iar daca o deranja ceva, isi punea pe fata un zambet finut, degajat si isi continua seara.

Am tot respectul meu pentru atitudinea ei, o atitudine pe care si eu am furat-o de la ea si sunt mandra de acest lucru. Mi se pare de-a dreptul grotesc si de epoca preistorica sa iti inchei socotelile in public, nu ai nevoie de spectatori pentru viata ta intima, nu joci in nici o piesa de teatru, care o sa fie catalogata drept melodramatica, si nici nu cred ca vei fi aplaudata la scena deschisa.

I se spune pe buna dreptate viata intima, privata, este intre voi doi, intre tine si el, nu intre voi si restul lumii.

Lumea, de cand este ea, este insetata dupa barfa, dupa mici rautati si picanterii, nu ii da aceasta ocazie, fii o doamna in orice moment, respecta-te pe tine si pe omul de la bratul tau.

Stilul, eleganta, bunele maniere, finetea, senzualitatea sunt atribute ce le-am vazut la ea si a avut grija sa mi le implementeze si mie cu atat de mult farmec.

Sunt mandra de mama, de femeie care este astazi.

Fidelitatea intr-o relatie este o valoare pe care mama a avut grija sa mi-o integreze. Consider ca atunci cand doi oameni au o perioada mai dificila in relatia lor, este mult mai intelept, sa se aseze confortabil la masa, cu ganduri pasnice si sa discute ceea ce au in minte, in suflet, ce ii macina, ceea ce ii deranjeaza la partenerul de langa ei. Este normal sa nu acceptam tot pentru ca suntem diferiti si este importat sa o spunem pentru ca nimeni nu ne citeste gandurile si impreuna sa gasim o solutie, nu sa ne razboim in orgolii si ambitii prostesti, sa-l ranim pe cel de langa noi.

Am sa infiintez o scoala la care se va preda materia: „Cum sa fii parinte!” Nicaieri nu te invata asta si cred ca este una dintre cele mai grele responsabilitati si incercari ce le ai de trecut.

Gandeste-te ca tu esti un model pentru copilul tau sau pentru viitorul copil si el copiaza foarte multe lucruri de la tine, te urmeaza, si nu isi ia doar ce este bun, chiar si asa zisele defecte si le implementeaza iar pentru toata munca asta tu trebuie sa iei in fiecare zi premiul intai.

La un curs al doamnei Anca Munteanu, in care ne argumenta ideea reincarnarii, ne spunea ca noi ne alegem parintii pentru a indeplini o misiune pe acest pamant.

Pot spune ca ii impartasesc ideea, iar daca eu mi-am ales parintii sunt foarte mandra de alegerea mea, sunt mandra de ei, ma bucura toate invataturile trase de la ei si de la bunici si iubesc femeia care sunt astazi.

Se mai spune ca „sufletele inalte” sunt cele care se reincarneaza de mai multe ori, ei sunt intelepti, creatori, oameni de urmat, oameni care te lasa cu gura cascata prin personalitatea lor unica si fascinanta.

O poveste in acest sens este al unui intelept care s-a reincarnat intr-un cersator doar pentru a salva un avocat care era de mult timp pe marginea prapastiei. El ii iesea mereu in cale avocatului, cand mergea la lucru, cand iesea la plimbare, cand se ducea la restaurant, cand mergea la alergat, pana la un moment dat cand avocatul a inceput sa isi puna o serie de intrebari referitor la aceste coincidente.

Intr-o zi l-a dus pe cersator la o casa de batrani unde il vizita saptamanal si stateau de vorba. Discutiile erau lungi si profunde iar de pe urma lor avocatul pleca cu o serie de intrebari asupra carora medita seara cand se punea in pat.

Cu timpul a inceput sa o ia pe drumul cel bun, un drum care ii era atat lui benefic, cat si omaneilor importanti din viata lui.

A sacrificat o viata pentru a salva o alta viata si poate mii pe langa ea, asta a facut „sufletul nostru inalt.”

Cred ca totul se intampla cu un motiv, ca nimic nu este intamplator. Cred in importanta oamenilor din viata mea, cred ca de la fiecare am ceva de invatat, o lectie importanta.

Cred in frumusetea oamenilor de langa mine, cred ca fiecare are ceva special, ceva unic, ceva nemaitalnit, si fiecare va descoperi cand va fi momentul potrivit, unii mai devreme, unii poate vor astepta mai mult.

Mi se intampla uneori sa vreau ceva si sa nu am, ma las condusa de pasiune, de instinct, de pulsiune, de libido....si ma enervez cand nu pot avea, ma framant, imi pun o serie de intrebari, ma agit ca o nebuna intr-o camasa de forta, care se chinuie sa o rupa, sa evadeze, sa fuga.

Am invatat sa ma temperez, sa am rabdare, si daca nu ii inteleg acum rostul unei intamplari ii voi intelege mai tarziu, cum se intampla mereu.

Am avut impresia acum 7 luni ca timpul trece cu o viteza nebuna si eu nu pot face nimic pentru a-l opri si atunci a inceput delirul. Am fortat o mana care mi-a fost intinsa, am scuturat un suflet caruia trebuia sa ii ofer liniste, am insistat unde trebuia sa am rabdare, am stat unde trebuia sa fac ceva si sa acctionez, am ramas unde trebuia sa plec, am acceptat unde trebuia sa refuz, am continuat unde trebuia sa inchei.

Regretele sunt tardive si inutile, iar de cand ma stiu, niciodata nu am rezonat cu ideea de regret. Mereu am fost convinsa ca timpul, viata, soarta, destinul are un rost si totul se aseaza si intr-un final lucrurile vor mege pe un fagas normal.

Iar noi, oamenii, invatam din greseli si cel mai bine din proprile greseli, ele ne intaresc, ne fac mai puternici, mai rationali, mai frumosi si ne ofera acea unicitate aparte si speciala.

Si eu a trebuit sa pic de mii de ori, a trebuit sa ma risc, sa ma lovesc, sa imi ramana cicatricii, unele dintre ele inca nevindecate totalmente, unele apuse de mult timp, a trebuit sa mor pentru a renaste, pentru a reinvia, pentru a o lua de la capat, de la inceput.

Un inceput nou, frumos, minunat, si fiecare zi, de cand deschid ochii o consider un nou inceput, de azi incepe viata mea si este subilm sa ma trezesc cu aceste ganduri.

Am zis de multe ori: „Eu nu pot, nu pot intelege, nu pot trece peste, nu gasesc o cale!” si uite-ma acum, la 24 de ani, ca am trecut peste tot ce imi parea imposibil.

Am mai spus-o si o repet, puterea exemplului este o arta, ia-ti exemple de uramt, „fura” ceea ce iti place de la diferiti oameni, inconjoara-te de oameni de calitate langa tine, fa ceea ce-ti palce, ceea ce te pasioneaza, fa o sarbatoare zilnica din viata ta, investeste in tine, in persoana ta, fii tu un model pentru tine si pentru cei din jur, mandreste-te cu tine.

Toata viata avem de invatat, din asta nu ne oprim niciodata si nu e usor, e greu sa ajungi la performata, dureaza luni, ani, insa rezultatele merita fiecare minut si secunda.

Prin acest articol as vrea sa le multumesc din suflet bunicilor si parintilor mei pentru existenta lor, pentru tot ce am invatat de la ei, si pentru formarea mea ca si femeie.

Prietenilor mei, care sunt niste oameni deosebiti si un sprijin imporatnt pentru mine si oamenilor care au venit in viata mea, cu care am scris file din povestea vietii mele. Va iubesc si va ador.

Ia-ti un timp pentru tine si gandeste-te la importanta familie in viata ta, ce ai mostenit de la ei, gandeste-te ce rol au jucat anumiti oameni in viata ta, cu ce ai ramas dupa plecarea lor, ce au insemnat pentru tine si toate acestea asterne-le pe o foaie, le vei vedea mult mai bine.

La sfarsit, dupa ce tragi linie, fii sigura ca absolut toate au fost in favoarea ta.

Impaca-te cu trecutul tau, iarta unde este nevoie, trage invataturi din tot ce ti s-a intamplat si continua sa inveti, sa evoluezi, sa cresti, sa fii un om din ce in ce mai frumos in fiecare zi.

Curaj si iubire,

Lavinia Nica