Între specialiştii care lucrează în domeniul protecţiei copilului sunt cunoscute dificultăţile de evaluare psihologică a copilului în cazul în care există suspiciunea de abuz sau neglijare. Pot apare  distorsiuni ale datelor datorate fie evaluatorului şi subiectivismului acestuia, fie subiectului evaluat şi apropiaţilor acestuia, care pot modifica – intenţionat sau nu - informaţiile furnizate. Posibilele declaraţii false – în caz de conflict intrafamilial, tulburările psihice (ale copilului sau părintelui), urmărirea unor avantaje sau a răzbunării, sugestibilitatea copiilor, greutatea de a distinge între imaginar şi real în cazul copiilor mici, limitele memoriei sau mecanismele de apărare ce intervin sunt tot atâtea piedici ce trebuie depăşite pentru a realiza o evaluare corectă.
Evaluarea psihologică a copilului trebuie să includă un interviu cu părinţii, evaluarea nivelului de dezvoltare cognitivă şi a personalităţii, scale de măsurare ale diferitelor simptome (anxietate, depresie, stres posttraumatic), evaluarea relaţionării copilului cu părinţii.
Din interviul cu părinţii sunt obţinute date cu privire la copil şi familia acestuia. Sunt notate informaţii privind datele de identificare ale copilului, pregătirea şcolară-profesională, date despre structura familiei, dezvoltarea psihomotorie, antecedente patologice sau familiale, istoricul de abuz sau alte traume, motivul examinării.
Examenul psihic al copilului se axează în principal pe simptomele şi comportamentele ce pot apare la copilul abuzat/neglijat :
-    acuze somatice: enurezis, encoprezis, prurit anal sau vaginal, anorexie, obezitate, cefalee, epigastralgii;
-    depresie: scăderea stimei de sine, sentimente de vinovăţie, ideaţie suicidară;
-    comportament auto sau heteroagresiv,
-    simptome disociative – perioade de amnezie, neatenţie, stări de transă, crize isterice;
-    simptome anxioase: anxietate generalizată, fobii, insomnie, coşmaruri;
-    comportamentul sexual: cunoştinţe sexuale neadecvate vârstei, preocuparea sexuală exagerată, manifestată prin masturbare frecventă, curiozitate sexuală exagerată, imitarea actului sexual, introducerea de obiecte în vagin sau în anus, agresarea sexuală a altora sau evitarea stimulilor sexuali prin fobii sau inhibiţie.
Teste de desen
Desenul este una dintre principalele metode de evaluare psihologică a copiilor. Chiar dacă nu au învăţat încă să scrie, totuşi se exprimă prin simboluri. Desenele sunt expresii ale stărilor emoţionale, ale relaţiilor cu cei din jurul său, a traumelor suferite, dar şi a capacităţilor de a face faţă problemelor.
Testul Arborelui. Arborele reprezintă copilul; prin acest desen copilul se proiectează, oferindu-ne indicii ale dezvoltării sale. În interpretarea arborelui sunt privite trei elemente importante: rădăcina, trunchiul şi ramurile, coroana.
În multe cazuri, forma grafică este fragilă, superficială, destinsă, vagă, traducând o slăbiciune a Eului, dificultăţi de adaptare, rezervă, nesiguranţă, instabilitate, anxietate, neîncredere în sine.
Rareori mărimea arborelui este echilibrată, acesta apărând ori supradimensionat (extraversie, orgoliu, nevoia de a domina, lipsă de interes pentru relaţiile interpersonale), ori subdimensionat (imaturitate psihică, introversie, complexe de inferioritate).
Rădăcină foarte groasă, ascuţită, cu multe ramificaţii, poate semnifica agresivitate a copilului care poate să se manifeste sau poate fi inhibată.
Trunchiul este aproape întotdeauna prezent, deseori cu scorburi, cuiburi, sau ramuri tăiate, ce denotă traumatisme, şocuri afective. Un trunchi colorat cu îndârjire, apăsat, scrijelit poate fi indiciul unui abuz, a unei traume, dar şi a agresivităţii îndreptate spre sine sau spre altcineva.
Coroana este  formată  din  ramuri  structurate,  în unele cazuri necircumscrise (nonconformism, superficialitate, lipsa capacităţii de finalizare), în altele circumscrise (timiditate, reţinere, impresionabilitate). Uneori, ramurile sunt puternic ramificate, abundente (agresivitate, închidere în sine).
Frunzele sunt absente în multe cazuri (vitalitate redusă, tendinţe depresive, apatie). Fructele şi florile sunt rareori prezente. Uneori apar fructe şi frunze căzând (izolare, detaşare, abandonare, depresie).
Aplicarea Testului Persoanei a relevat următoarele:
În general desenele sunt de dimensiuni mici, ceea ce denotă anxietate, timiditate, depresie, retragere. Alte desene sunt de dimensiuni mari, exagerate (impulsivitate, scăderea toleranţei la frustrare).
În multe din figurile desenate apare tendinţa copiilor de identificare cu persoane mult mai mici ca vârstă sau mult mai mari, ceea ce denotă nevoia puternică de afecţiune de tip parental, mai ales matern, datorita carenţelor afective.
Omisiunea mâinilor sau prezenţa braţelor-măciucă sau a degetelor sub forma de gheare, denotă slaba capacitate de relaţionare sau o relaţionare defectuoasă, de pe poziţii de confruntare, agresivitate.
În multe desene apare lipsa de autonomie a subiecţilor asociată cu dependenţa emoţională.
Reprezentarea constelaţiei familiale a copilului prin intermediul desenului familiei este considerată ca unul dintre cele mai bune teste proiective. Dimensiunile personajelor familiale, poziţia lor în spaţiul grafic, distanţa între membrii familiei şi dintre aceştia şi copilul investigat reprezintă elemente importante de diagnostic. Egocentrismul, autocentralitatea pot fi redate grafic prin dimensiunile exagerate, sublinieri şi detalii suplimentare. De asemenea, precizia grafică a trăsăturilor unor personaje sau estomparea, absenţa sau imprecizia desenării altora pot fi uşor interpretate şi decriptate ca semnificaţie.
Deoarece familiile nu le oferă securitate şi afectivitate, copiii abuzaţi/neglijaţi apar uneori izolaţi de grupul familial, iar alteori refuză sau omit să se deseneze. Distanţa faţă de un membru al  familiei  sau  faţă  de  întreg  grupul  familial exprimă ostilitate sau apărare. Alteori desenul lasă o impresie generală de fericire irealistă, personajele având aproximativ aceeaşi dimensiune, aceeaşi aparenţă, acelaşi surâs nediferenţiat.
Exprimarea problemelor familiale ale copiilor ce au trăit experienţe traumatizante se realizează prin omisiunea de membri ai familiei, prin separarea unuia sau a mai multor membri de restul familiei, uneori printr-un obstacol interpus între subiect şi personajul respectiv, ceea ce indică un afect de respingere faţă de respectiva persoană.
Tehnici de completare de fraze. Copiilor li se cere să completeze un număr de fraze incomplete; modul în care sunt completate frazele dezvăluie dorinţele, nevoile şi sentimentele acestuia. Aceste tehnici pot facilita exprimarea şi generarea de asocieri despre experienţa traumatică. Interviul ulterior privind răspunsurile copilului poate aduna informaţii importante care nu au putut fi obţinute în timpul examinării generale.
Testul de Apercepţie pentru Copii – CAT ajută la înţelegerea raporturilor dintre copil, personajele şi tendinţele cele mai importante din viaţa sa. Testul permite depistarea şi cercetarea amănunţita în ce priveşte: organizarea/dezorganizarea personalităţii, conflictele aferente problematicii oedipiene (rivalitate, dependenţă, fixaţii, ambivalenţă),  maturizarea/imaturitatea afectivă şi atitudinală, raportul dintre instanţele personalităţii (Sine-Eu-Supraeu) şi mecanismele de apărare utilizate în cazul unui dezechilibru existent între acestea, eventuale puncte de fixaţie ale copilului, trăsăturile nevrotice: anxietate, depresie, nervozitate, agresivitate, imaturitate, aspecte regresive, problematici sexuale, tendinţe obsesionale, ambivalenţă, tendinţele psihotice şi indicii de toxicomanie, tulburările de personalitate.
CDI (Child Depression Inventory) – Scala de depresie pentru copii - este un chestionar de autoevaluare ce se poate aplica copiilor şi adolescenţilor între 7 şi 17 ani, perioada vizata fiind ultimele două săptămâni. Cuprinde 27 de seturi de câte 3 enunţuri, fiecare set fiind cuantificat între 0 şi 2 puncte, scorul final posibil fiind între 0 - 54 puncte. Valorile sub 9 puncte sugerează absenţa depresiei, scorul peste 9 puncte fiind sugestiv pentru depresia clinică. Parametrii urmăriţi de CDI sunt: tulburarea de dispoziţie, dificultăţile în relaţiile interpersonale, sentimentele de ineficienţă, lipsa de plăcere, autodevalorizarea, tulburările vegetative. Pot fi identificate comportamente de izolare sau retragere, ca posibile modalităţi de apărare împotriva unei traume psihice, distorsiuni ale imaginii corporale,  importante în cazurile de desfigurare consecutivă unui abuz fizic.
Trauma Symptom Checklist for Children – TSCC - este un raport auto-administrat ce măsoară distresul post-traumatic şi simptomatologia asociată. Este destinat pentru a fi utilizat în evaluarea copiilor care au trecut prin experienţe traumatice, incluzând abuzul fizic sau sexual, victimizarea de către egali (agresiune fizică sau sexuală), pierderi majore, asistarea la acte de violenţă petrecute altora sau dezastre naturale.
Datorita perioadei scurte în care un copil îşi poate menţine atenţia, în special în cazul celor care au suferit un abuz emoţional, TSCC conţine un număr relativ scăzut de întrebări. Diferitele scale ale TSCC evaluează o largă paletă de efecte psihologice. Versiunea completă a TSCC constă în 54 itemi care au ca rezultat 2 scale de validare (Sub-evaluarea şi Supra-evaluarea simptomelor); 6 scale clinice (Anxietate, Depresie, Furie, Stres Posttraumatic, Disociere – cu două subscale – şi Preocupări sexuale – cu două subscale); opt itemi critici.
Versiunea alternativă (TSCC – A) are 44 itemi şi este identică cu versiunea completă, cu două excepţii: nu conţine itemi referitori la latura sexuală (deci nu are scala de Preocupări sexuale şi subscalele acesteia) şi conţine şapte itemi critici.

Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.