-
Adesea numit unul dintre părinţii fondatori ai psihologiei personalitatii
-
Teoria trăsăturilor de personalitate
Moartea
Gordon Allport a murit la 9 octombrie 1967.
Viata lui Gordon Allport
Gordon Allport a fost născut în Montezuma, Indiana in 1897. El a fost cel mai tanar din cei patru fraţi şi a fost adesea descris ca fiind timid, dar de asemenea, muncitor şi studios. Mama lui a fost profesoara, iar tatăl său a fost un doctor, insuflandu-i lui Allport o puternica etica a muncii. In timpul copilariei sale, tatal sau folosea casa familiei pentru a găzdui şi trata pacienţii.
Allport a inceput propria afacere –imprimarea la 10 ani, iar in timpul liceului a fost editor la ziarul scolii. În 1915, a absolvit al doilea din clasă şi a obţinut o bursă de studii la Harvard College, unde unul din fratii sai mai mari, Floyd Allport Henry, lucra ca doctor în psihologie.După obţinerea licentei în filosofie si economie de la Harvard, în 1919, Allport a plecat la Istanbul, Turcia pentru a preda filosofie şi economie. După un an de învăţământ, el a revenit la Harvard pentru a-si termina studiile. Allport si-a luat doctoratul in psihologie in 1922 sub îndrumarea Hugo Munsterberg.