Omul are posibilitatea sa intipareasca impresiile produse de obiecte, fenomene care actioneaza asupra analizatorilor, iar procesul psihic care asigura pastrarea experientei lui anterioare este memoria.

Inca in psihologia clasica, incepand cu studiile lui H.Ebbinghaus, M.Mayer si W.Stern, s-a facut constatatre ca functia mnezica are o organizare eterogena, punand in evidenta o diversitate de modalitati si forme de manifestare.

Pentru delimitarea lor, au fost introduse patru criterii, care-si pastreaza valabilitatea si astazi, si anume:

prezenta sau absenta intentiei si a controlului voluntar;

prezenta sau absenta desprinderii si intelegerii legaturilor specifice intre elementele si secventele materialului;

aferentatia dominanta;

factorul timp;

1. Aplicarea primului criteriu permite identificarea a doua forme mari ale memoriei: memoria involuntara sau neintentionata si memoria voluntara sau intentionata

Ambele forme se evaluează, în principiu, pe baza aceloraşi indicatori, ca, de pildă: volumul materialului reţinut după fiecare prezentare şi percepere secvenţială, volumul total al materialului engramat la finele unui anumit interval de timp; rapiditatea întipăririi; exactitatea întipăririi; completitudinea.