Supărarea pare a fi a doua natură, ea este pretutindeni, toată lumea se supără. Studiile arată că 38% dintre oameni se supără în fiecare zi (www.enotalonearticlecom). Mulţi oameni spun: „am fost un supărăcios toată viaţa”.  Ne ajută să rezolvăm probleme şi ne fereşte de a face greşeli. Supărarea ne pregăteşte să fim pregătiţi; dacă nu ne- am supărat, riscăm să pierdem gândurile de sub control. Deci supărarea ne protejează, ne pregăteşte, chiar ne păstrează un loc bun în achiziţia siguranţei. Dr. Robert L. Leahy a ajutat mii de oameni  în identificarea, provocarea şi surmontarea supărării.

Paşii propuşi de el petru soluţionarea supărării sunt:

1. Determină profilul supărării şi schimbă paternurile de supărare;

2. Identifică supărarea productivă şi  supărarea neproductivă; 

3. Controlează timpul şi elimină sentimental urgenţei, care te menţine anxios;

4. Focusează- te pe oportunităţi noi, nu pe frici şi eşecuri; 5. Acceptă nesiguranţa în locul căutării de soluţii perfecte;

6. Stopează cele mai comune comportamente marcate de siguranţă, despre care crezi că fac ca lucrurile să meargă mai bine, deoarece, în realitate, lucrurile vor merge mai prost astfel.

În supărările cronice, gândurile anxioase sunt purtătoare de supărare, aceste gânduri fiind la rândul lor alimentate de credinţele pe care omul le are, fie ele negative sau pozitive. Deci calea este: crediţe- gânduri anxioase- supărare cronică.

Credinţele negative, adică a ne supăra pentru că suntem supăraţi, se adaugă anxietăţii şi astfel întreţin supărarea. Credinţele pozitive despre supărare pot să fie încă şi mai rele: dacă omul crede că supărarea îl protejează, o menţine. Atunci când omul va realiza că supărarea este problema, nu soluţia, va recăpăta controlul minţii sale supărate.
De obicei avem credinţe amestecate despre supărările noastre. Pe de- o parte, supărările ne supără, apar insomniile şi nu putem să ne scoatem din minte gândurile care ne provoacă supărarea. Dar tocmai pe această cale supărările capătă sens pentru noi. De exemplu, putem gândi: poate voi găsi soluţia; nu vreau să iert nimic; dacă voi gândi mai departe (în timp), poate că voi reuşi să îi dau de cap; nu vreau să fiu surprins; vreau să fiu responsabil şi să controlez totul (să am control total). De fapt supărările noastre au lucrat pentru noi, menţinându- ne în cercul vicios al supărării.  Supărarea este componenta centrală a tuturor anxietăţilor cu care ne confruntăm şi a depresiei. Cercetarea arată că supărarea este de fapt simptomul de început al depresiei-  mai exact în depresie te superi pe tine însuţi  (idem). Prima supărare severă tinde să înceapă în adolescenţa târzie sau viaţa timpurie de adult (conform cercetărilor pe populaţie americană- aceeaşi sursă). 

Cei mai mulţi oameni cu tulburare de anxietate generalizată acuză simptome fizice difuze, ca oboseală, dureri, junghiuri, iritabilitate şi probleme de somn. Ei gândesc: „sunt un supărăcios” şi nu cred că pot face ceva pentru asta. Gândul lor este: „mereu am fost un supărăcios şi mereu voi fi la fel”.  Putem să fim supăraţi şi în afara tulburării de anxietate generalizată: frica de situaţii specifice, de exemplu. Dacă ai fobie socială,te superi că lumea te priveşte ca pe un anxios şi vulnerabil; în tulburareade tres post traumatic, te superi că imaginile intruzive şi coşmarurile nu te vor părăsi niciodată şi ceva teribil se va întâmpla. În tulburarea obsesiv-compulsivă, de exemplu, te superi că ceva rămâne nefăcut sau că gândurile te vor conduce la impulsuri periculoase.
În concluzie, există diferite feluri de supărare, în diferite feluri de frici.

Articol scris de Kablan Hilda
Bibliografie: www.notalone.com