Limbajul curent opune atenţia stării de "distracţie". Numim "distraţi"oamenii a căror inteligenţă este incapabilă să se fixeze într-un mod cât de cât stabil, oameni care trec fără încetare de la o idee la alta, care sunt la cheremul schimbărilor celor mai fugitive ale dispoziţiei lor sau ale evenimentelor cele mai insignifiante din ambianţă. Este o stare perpetuă de mobilitate şi împrăştiere, aflată la antipodul atenţiei. Termenul de "distracţie" se aplică însă şi unor cazuri cu totul diferite. Oamenii absorbiţi de o idee sunt distraşi. Par incapabili de atenţie tocmai pentru că sunt extrem de atenţi. Există exemple de savanţi celebri prin distracţia lor.Cazurile patologice ale atentiei se îndreaptă în două direcţii:

1. hipertrofia atenţiei - predominarea absolută a unei stări sau a unui grup de stări, care devine stabilă, neputând fi expulzată din conştiinţă; - ideile fixe;
2. atrofia atenţiei - atenţia nu se poate menţine şi uneori nici constitui.
3.  Există şi o a treia variantă, aceea a indivizilor cu infirmităţi congenitale. La idioţi, imbecili, demenţi, formele atenţiei nu se constituie sau apar doar sporadic.

În prima categorie includem ideile fixe. S-a întamplat oricui să fie urmărit de o arie muzicală sau de o frază care revine cu obstinaţie, fără un motiv anume. La orice om sănătos există aproape întotdeauna o idee dominantă care ii reglează conduita: plăcerea, banul, ambiţia, mântuirea sufletului. Această idee fixă care durează toata viata, cu excepţia cazului în care este substituită de o alta, se transformă în final într-o pasiune fixă. Transformara atenţiei spontane într-o idee fixă, în mod hotărât patologică, este pe cât se poate de clară la ipohondri.

Th. Ribot împarte ideile fixe în trei categorii:
a.    ideile fixe simple, de natură pur intelectuală, care rămân cel mai adesea închise în conştiinţă sau care se manifestă prin acte insignifiante.
b.    ideile fixe acompaniate de emoţii, cum sunt groaza şi angoasa (agorafobia etc.)
c.    ideile fixe cu formă impulsivă, tendinţe irezistibile, care se manifestă prin acte de violenţă sau criminale (furt, amucidere, sinucidere). Ideile fixe apar la cei cu o constituţie nevropatică. Aceasta poate fi ereditară - cazurile cele mai dese - sau consecinţă a vieţii cotidiene - oboseala fizică, intelectuală, emoţii, pasiuni, excese de orice natură. Ribot defineşte şi extazul ca fiind idee fixă, forma cronică de hipertrofie a atenţiei. Renumitul psiholog francez examinează extazul din prespectiva sa pozitivă, aceea de exaltare a inteligenţei, folosindu-se de exemplul Sfintei Tereza.
La polul opus se află mania. În manie se regăsesc toate condiţiile contrare stării de atenţie. Nu există nici concentrare, nici adaptare, nici durată. Avem de-a face cu triumful automatismului cerebral, lăsat în voie. În consecinţă, la maniaci se manifestă, spre exemplu, uneori, o exaltare extremă a memoriei.
În consecinţă, rolul atenţiei este foarte important pentru activitatea umană, ajungând la cunoaşterea mai exactă a lumii înconjurătoare, fiind un proces aflat în serviciul cunoaşterii (fără a se confunda cu aceasta).