PSIHOTERAPIE IN DISMORFOFOBIE: GENERALITĂŢI DESPRE PSIHOTERAPIA COGNITIV- COMPORTAMENTALĂ ÎN DISMORFOFOBIE

Termenul de psihoterapie cognitiv- comportamentală îşi are originea în psihologia cognitivă, care pune accent pe rolul ideilor asupra comportamentului, dar şi în psihologia comportamentală, cu centrarea riguroasă pe obţinerea unor performanţe.
În privinţa tehnicilor folosite, acestea sunt cele de restructurare atitudinală,care vizează în special două aspecte generale:
- convingerea conform căreia procesele cognitive influenţează atât motivaţia, cât şi comportamentul;
- utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului într-o manieră pragmatică. Se vizează modificarea structurilor cognitive ale pacientului. Acest deziderat se realizează prin modificarea gândurilor negative distorsionate şi iraţionale privind înfăţişarea fizică, incluzând corectarea imaginii corporale şi ridicarea stimei de sine- acestea ar putea fi obiective ale terapiei cognitiv- comportamentale în dismorfofobie.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală, învaţă pacientul să:
- reducă
-să controleze şi
- să elimine comportamentele maladaptative.
Terapia comportamentală diferă de alte forme de psihoterapie prin faptul că metodele de tratament folosite au fost testate experimental, atestându-se ştiinţific eficacitatea lor, în urma evidenţierii faptului că terapia comportamentală poate să modifice chimismul cerebral, funcţionând similar cu medicaţia- Fugen Neziroglu, împreună cu Yaryura- Tobias (1993).

Tratametul psihoterapeutic al pacienţilor cu dismorfofobie este dificil în general, datorită convingerilor puternic înrădăcinate ale acestora asupra aspectului corporal considerat inatractiv. In cadrul acestei terapii pot fi elaborate programe generale de prevenţie comportamentală, ca: antrenarea in controlul stresului, prin – identificarea situaţiilor stresante, controlul stimulilor care evocă răspunsuri la stres, invăţarea relaxării; modificarea comportamentului habitual prin – schimbarea obiceiurilor zilnice susceptibile de a produce stres, evitarea persoanelor şi situatiilor care induc starea de alertă, competivitatea si ostilitatea.
Cele mai comune distorsiuni cognitive ale pacienţilor cu BDD, sunt: convingeri necondiţionale: trebuie să fiu perfect, trebuie să ies în evidenţă, singura modalitate de a mă simţi bine, este aceea de a arăta bine; convingeri condiţionale: dacă nu arăt cel mai bine într-o împrejurare socială, atunci nu pot să fiu bine dispus, dacă segmentul corpului care mă interesează pe mine nu este minunat, atunci cu siguranţă că este urât (gândire dihotomică).
În psihoterapia cognitiv- comportamentală pacienţii sunt învăţaţi cum să provoace şi să emită explicaţii alternative pentru aceste convingeri (iraţionale) ale lor.
Pentru tratarea pacienţilor cu BDD, s-au pus la cale programe terapeutice comportamentale speciale: expunere- răspuns- prevenţie (ERP)- Neziroglu&Yaryura Tobias, 1993.
Exemplificare a programului ERP: Un pacient obsedat de nasul său prea mare, este solicitat să vorbească cu alte persoane în public, treptat descoperindu-şi nasul (iniţial acoperit) în luminozitate crescândă. Dacă anxietatea lui creşte în lumină faţă de situaţia de obscuritate, terapeutul poate să îl lumineze cu o lumină fluorescentă şi poate să selecteze auditoriul,oprind doar persoanele în prezenţa cărora pacienul nu este anxios (de exemplu numai femeile, sau invers). În acelaşi timp, i se cere pacientului să se abţină de la verificarea imaginii proprii în oglindă, dacă nu, să-şi acopere nasul când o face.

Articol realizat de Hilda Kablan, Psiholog/Psihoterapeut