DEPENDENTA AFECTIVA - CUM SĂ NE VINDECĂM DE DEPENDENŢĂ

Sfaturi pentru anturaj:
Evitaţi cu orice preţ atacul frontal. Enervarea nu va face decât să agraveze lucrurile şi să întreţină un cerc vicios. Atunci când se simt agresate, persoanele se victimizează şi găsesc aici încă un motiv de a-şi păstra atitudinea pasivă.
Încercaţi mai bine să o luaţi pe ocolite. Începeţi prin a nu mai accepta responsabilităţi în locul lor. Faceţi-i apoi să înţeleagă, cu blândeţe, că nu mai pot să trăiască într-un mod infantil şi nici să refuze să devină adulţi fără să vă supere.

Ce este de făcut?

Deschideţi-vă ochii. Începeţi prin a nu vă mai spune poveşti. În loc să vă refugiaţi în lumea voastră infantilă, într-un mod facil, faceţi un efort şi priviţi realitatea cu luciditate. Nu mai evitaţi responsabilităţile prin eschivare sau prin amânare, ci încercaţi să faceţi faţă.

Faceţi un bilanţ. Faceţi, cu creionul în mână, un bilanţ sincer al propriului comportament pentru a afla care este gradul vostru de autonomie. Trasaţi două coloane: treceţi pe prima acţiunile pozitive pe care le-aţi îndeplinit ca adult, apoi completaţi lista celor care vă rămân încă de realizat. Obiectivul? Conştientizarea dependenţei voastre, precum şi a posibilităţilor de a ieşi din infantilismul care vă ţine prizonier.
Acţionaţi. Nu mai aşteptaţi, e timpul să acţionaţi! În loc să vă implicaţi în proiecte grandioase, greu de îndeplinit, fixaţi-vă obiective concrete şi realizabile. Nu ezitaţi să vă bazaţi pe sfaturile apropiaţilor şi să consultaţi un terapeut. Acesta vă poate ajuta să vă înfruntaţi responsabilităţile – afective, conjugale şi parentale –şi apoi să vi le asumaţi progresiv şi să vă comportaţi ca un adult.

Ca să ne regăsim pe noi înşine va trebui să ne exprimăm frustrările, tristeţea şi furia. Numai aşa vom putea auzi vocea slabă a raţiunii şi să ne debarasăm de anumite reflexe condiţionate opuse dezvoltării proprii. Pentru aceasta, va trebui să recunoaştem şi să regăsim în interiorul fiinţei noastre copilul interior care avea nevoie să fie iubit şi admirat şi a cărui sete de iubire era atât de mare încât se ataşa şi de cei care îl privau de afecţiune.
Pentru a ne elibera de dependenţă este esenţial să nu mai confundăm dragostea cu ataşamentul exagerat şi să recunoaştem că, mai curând, este vorba de un fel de obsesie. Dependenţa urmăreşte în primul rând menţinerea relaţiei, acapararea celuilalt care trebuie păstrat cu orice preţ.
Ataşamentul exagerat devine manifest când avem prea multă nevoie de celalalt pentru a simţi că existăm. Multe dintre emoţiile noastre negative provin din teama de a pierde obiectul ataşamentului nostru sau teama că acesta nu ne satisface dorinţele. Ataşamentul exagerat este o stare care va da naştere în cele din urmă unor sentimente insuportabile de nelinişte şi de absenţă. Dragostea este dimpotrivă, o bucurie.
Şi  dacă suferim într-o relaţie, este poate din cauza tendinţei noastre inconştiente de a căuta emoţii trăite în copilărie; este vorba de sindromul de repetiţie. Să ne amintim că nu trebuie să evităm să intrăm într-o relaţie cu o persoană care ne place fiindcă ne este teamă de necunoscut sau de eşec.
În dragoste, vom obţine numai ceea ce, în inconştientul nostru, credem că merităm, şi nimic mai mult. Adesea, ne este teamă să ne recunoaştem şi să ne exprimăm nevoile pentru a nu deveni dependenţi. Şi, totuşi, tocmai aceste nevoi ascunse şi negate creează dependenţa.
Daca nu ne recunoaştem nevoile de stimă şi de iubire, de a ni se acorda atenţie, şi dacă nu cerem, prefăcându-ne că noi niciodată nu avem nevoie de nimic, riscăm să pierdem chiar şi pe cei care erau dispuşi să ne ajute.
Ca să iubim fără să suferim, să ne respectăm, fiind devotaţi mai întâi valorilor noastre, să ne respectăm, şi totodată, să respectăm şi valorile partenerului nostru !

Aşadar, iubeşte sănătos şi cu măsură!

Citeste mai mult:

• DEPENDENTA AFECTIVA
• DEPENDENŢA ÎN CADRUL CUPLULUI
•  CAUZELE DEPENDENŢEI
•  PROBLEMA  DEPENDENŢE AFECTIVE ÎN FUNCŢIE DE SEX

Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.