Renumitul psiholog francez Theodule Ribot fundamentează şi justifică faptul că există două tipuri de atenţie, cu totul distincte: una spontană, naturală, cealaltă voluntară, artificială.

Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atenţiei. Cea de-a doua este un rezultat al educaţiei, al antrenamentului. Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât educaţia nu intră în acţiune. Atentia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective. Omul, ca animal, nu dă atenţie în mod spontan decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare placută, neplacută ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană relevă caracterul acesteia sau cel puţin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă avem de-a face cu un spirit frivol, banal, marginit, deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci în care omul obişnuit nu vede decât nişte pietre.

Daca atentia are drept cauză stările afective - fapt incontestabil dovedit - iar aceste stări au la rândul lor drept cauze tendinţe, trebuinţe, apetituri, atunci, atenţia ţine de ceea ce este mai profund în individ : instinctul de conservare. Posibilitatea de a fi atent a fost şi este un avantaj de prim ordin în lupta pentru viaţă. Atenţia voluntară sau artificială este un produs al trebuinţei, apărut odată cu progresul civilizaţiei, artei, al educaţiei, al antrenamentului. Este grefată pe atenţia spontană şi îşi găseşte în ea condiţiile de existenţă. Atenţia voluntară s-a născut sub presiunea trebuinţei şi odata cu progresul inteligenţei. Ea este un aparat de perfecţionare şi un produs al civilizaţiei. De îndată ce omul a fost capabil să se consacre unei munci lipsite de atracţie imediată, dar acceptată ca mijloc de viaţă, în lume şi-a facut apariţia atenţia voluntară. Ea s-a născut deci din necesitatea şi educaţia pe care o dau lucrurile.

Premisa neurofiziologică obligatorie a procesului atentiv, o constituie starea de veghe, ce permite urmărirea propriilor performanţe. Atenţia are un rol foarte important pentru orientare. În orice moment al activităţii umane există un obiect al atenţiei, cu alte cuvinte, nu există atenţie în sine, ci numai atenţie la ceva.