Conducerea de vehicule, activitatea cea mai specifică transporturilor, prezintă multe laturi comune, indiferent de vehiculul la bordul căruia se exercită ea. Cele mai importante sunt următoarele:
-    Relaţia om-maşina prezintă însemnate deosebiri faţă de cele întâlnite în general în industrie, ele fiind generate de faptul ca omul însuşi este antrenat în deplasarea ce rezultă din funcţionarea specifică maşinii. Ca urmare, el este în primul rând expus efectelor negative ale eventualelor sale acţiuni greşite, de aici derivând o solicitare emoţională sporită;
-    Activitatea se exercită în aşa-numitul tempo impus, respectiv într-o dimensiune temporală ce exercită un efect de “presiune”, de intensitate proporţională cu viteza de deplasare. Această condiţie face ca în anumite situaţii, dependente de conjunctură, să nu fie posibilă adunarea tuturor informaţiilor necesare în vederea determinării acţiunilor adecvate, impunându-se adoptarea de decizii. La elaborarea acestora concură şi tendinţe tipice informaţionale, cu caracter ofensiv sau defensiv, cu efecte negative greu previzibile.
În ceea ce priveşte aviaţia, elementul specific cel mai însemnat rezidă în faptul că acţiunile omului au ca urmare modificarea deplasării maşinii într-un spaţiu definit prin trei direcţii (înainte, stânga-dreapta şi sus-jos), mai complex decât cel al locomotivei (înainte-înapoi), sau cel al automobilului (înainte-înapoi, stânga-dreapta). La modificarea regimului de deplasare participă atât mâinile, cât şi picioarele, cu mişcări a căror adecvare depinde riguros de gradul coordonării.
De asemenea, este de menţionat faptul ca efectul de presiune resimţit de om în anumite momente ale zborului (de exemplu, la aterizare), determinat de necesitatea încadrării acţiunilor într-o anumită dimensiune temporală, este mai intens decât pe oricare dintre vehiculele terestre obişnuite.
În sfârşit, sunt numeroase situaţiile în care zborul se exercită în condiţiile lipsei de vizibilitate a solului şi a spaţiului aerian înconjurător, orientarea efectuându-se exclusiv pe baza indicaţiilor furnizate de aparatura de bord. Descifrarea acestora presupune operaţii logice rapide şi precise.
Din aceste caracteristici derivă principalele particularităţi ale accidentelor din transporturile aeriene, ce pot fi recunoscute în primul rând din forma lor. Astfel, se disting, aproximativ în ordinea frecvenţei:
-    imapactul violent cu solul, cu distrugerea totală sau parţială a avionului;
-    coliziunea cu obiectele aflate la sol, în timpul rulării, înainte de decolare sau după aterizare;
-    ciocnirea cu alte corpuri în cursul zborului;
-    avarii produse la bordul avionului prin explozii, incendiu, etc., reprezentând un pericol direct pentru securitatea zborului.
Conform statisticilor, prima sursă a cauzelor accidentelor de zbor o constituie omul.
Din problematica accidentelor, singurul aspect care prezintă semnificaţie pentru psihologia muncii rezidă în acţiunile greşite ce se regăsesc la originea celor mai multe dintre ele:
-    amplasarea neadecvată în timp – prea devreme sau prea târziu – a unor manevre în sine corecte;
-    omiterea integrală sau efectuarea incompletă a unor manevre;
-    efectuarea de manevre suplimentare;
-    substituirea unor manevre cu altele, neadecvate;
-    orientarea eronată a activităţii în ansamblu.

Dincolo de formele lor particulare, categoriile amintite au în comun faptul ca ele rezultă din întreruperea, respectiv dezorganizarea procesualităţii psihice ce caracter ciclic ce sta la baza activităţii, reprezentată prin momentele constituirea şi prelucrarea informaţiilor, eleborarea deciziei, acţiunea, autocontrolul şi autoreglarea.

Citeste mai mult:

• Psihologia şi studiul accidentelor de munca
• Accidente de muncă în industria chimică
• Accidentele de muncă în siderurgie
• Accidente de muncă în sectorul energetic
• Accidentele în transporturile feroviare
• Accidentele în transporturile auto

Acest articol nu poate fi preluat fara acordul nostru.