Renumitul psiholog francez Theodule Ribot fundamentează şi justifică faptul că există două tipuri de atenţie, cu totul distincte: una spontană, naturală, cealaltă voluntară, artificială.

Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atenţiei. Cea de-a doua este un rezultat al educaţiei, al antrenamentului. Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât educaţia nu intră în acţiune. Atentia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective. Omul, ca animal, nu dă atenţie în mod spontan decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare placută, neplacută ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană relevă caracterul acesteia sau cel puţin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă avem de-a face cu un spirit frivol, banal, marginit, deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci în care omul obişnuit nu vede decât nişte pietre.