Esti un om liber? | Psiholog Psihoterapeut Psihiatru Coach | E-psiho.ro
Inregistrare
Autentificare
Inregistreaza-te
ca Specialist si promoveaza-ti articolele, evenimentele sau joburile
Pagina de facebook e-psiho Pagina de google plus e-psiho Canalul de twitter e-psiho Canalul de youtube e-psiho Feed RSS e-psiho Adaugare la bookmark e-psiho Adaugare ca motor de cautare e-psiho
Newsletter
Processing

Esti un om liber?

Esti un om liber?

Povestea lui D.

Ea, tanara femeie, crescuta intr-o familie unde barbatii ocupau „puterea” din punct de vedere numeric si nu numai, un tata, un bunic, 2 unchi si 2 frati.

El, tanar baiat, inconjurat de femei ziua si noaptea, mama, sora, verisoare, matusi.

El a curtat-o o periada lunga de timp, a savurat toate placerile ce i le oferea cu atata usurinta femeia de langa el; ea le oferea din disperarea de a aprimi laude si aprecieri pe care nu le-a primit in familie si a dorit foarte mult sa-si faca ea propria ei familie, sa fuga cat mai departe de familia de origine. Dorinta i-a fost indeplinita, dupa cativa ani de curtare, au oficializat relatia, au semnat hartia, s-au cununat.

Si in toti acesti ani de casnicie nu fac decat sa danseze un dans comun majoritatii, au lucrat, si-au strans bani pentru a-si satisface nevoiele de baza, hrana, apa, haine si un acoperis deasupra capului, o masina si cativa ani mai tarziu 2 copii minunati.

El, o fire libertina. Ea, o fire posesiva.

O cunosc de foarte multi ani si cateodata sunt surprinsa de convorbirile lor telefonice:

Ea: Unde esti?

El: In oras.

Ea: Unde in oras?

El: La un suc.

Ea: La ce bar?

El: La un bar.

Ea: Dar cu cine esti de nu imi poti spune la ce bar?

El: M-am oprit sa beau o cafea, eram obosit. Sunt singur.

Ea: Cum sa fii singur? Minti, sigur minti, te simt eu.

El: Iar ai crize si esti paranoica?

Ea: Cum iti permiti sa vorbesti asa cu mine....vezi ca eu imi bag ......imediat in ea casnicie si divortez.

El: Bine, fa ce vrei, nu mai am nervi de astea.

Si ea ii inchide telefonul. Si incepe sa imi tina mie o lectie despre el, despre cat se chinuie ea in aceasta casnicie, cate compromisuri a facut si nu este rasplatita, cat de mult s-a zbatut sa il schimbe pe el, sa fie un barbat mai bun, mai responsabil.

Ce face ea?

Se anuleaza pe ea ca si fiinta umana, vrea sa il anuleze si pe el si urmeaza modelul mamei ei pas cu pas, desi toata ziua o critica si da vina pe mama ei pentru friciile si fobiile din viata ei actuala.

De ce?

Pentru ca inca nu este suficient de matura pentru a-si asuma anumite responsabilitati, pentru ca ii este mult mai comod sa-si invinovateasca mama pentru temerile ei, inloc sa inceapa sa le gaseasca sursa, sa caute solutii si sa le infrunte.

Incercand sa patrund in monologul ei, pentru a avea totusi un dialog si dorind sa am o conexiune cu acea persoana, nu doar un schimb de replici, mi-a fost aruncata o replica de genul: „Cine naiba esti tu sa imi dai mie sfaturi si sa ma judeci, nu vezi ce viata de rahat ai si tu?!?”

Am cascat niste ochi mari, m-am scuzat politicos si am plecat de la masa. Alta solutie mai buna in acel moment nu am vazut.

Si atunci mi s-a confirmat din nou ca noi privim lumea prin filtrul nostru personal, nu prin ce transmitem, ca totul este relativ si fiecare are dreptate in felul sau, nimeni nu detine adevarul.

Ma doare cand ma gandesc la acel suflet chinuit si cred, imi doresc sa incerc sa inteleg de ce mai continua in acea casnicie, ce o impinge sa fie asa, care sunt valorile ei, de ce are impresia ca isi poate tin barbatul in lesa.

A judeca un om, este un pacat extraordinar, indraznim sa ne luam pe noi hainele Divinitatii, sa ne plimbam prin lume si sa incepem sa punem etichete ca si la supermarket.

Cine esti tu, fiinta pamanteana, aflata in vizita pe acest pamant, pentru a indrazni sa ii judeci pe cei de langa tine, familia, iubitul, prietenii, oamenii, alte fiinte exact ca si tine, egale tie, trecatoare?

E un lucru care il inteleg si nu il inteleg in acelasi timp. Incerc sa-mi aduc aminte de mine daca am judecat vreodata....poate doar am incercat sa inteleg de ce se recurge la anumite fapte, vorbe si gesturi, am incercat sa integrez pentru a putea intelege mai bine, a intelege logica faptelor.

Si noi, psihologii, pot spune, ca avem acest defect profesional, sa incercam sa incadram un om intr-un stereotip, sa vedem si sa intelegem de unde au pornit faptele sale, care este radacina si ce il determina sa se comporte astfel. Ce nu inteleg multi, indraznesc sa spun si acest lucru, este ca oamenii nu pot fi catalogati, pornind de la cel mai banal exemplu si cea mai auzita expresie: ESTI UNIC!

Si da, asa si este. Omul este atat de complex si atat de simplu in acelasi timp, incat te va surprinde mereu cand tu nu crezi asta, ca un novice, te gandesti ca l-ai putut cataloga. Si iti da o lectie, pe care ar fi bine sa ai ochi sa o vezi si urechi sa o auzi. Totul este schimbare in lumea asta, nimic nu e static, si atunci tu cum poti avea falsa impresie ca poti incadra...nu poti decat intelege.

Sa iti dau un simplu exemplu pe care l-am auzit si eu astazi urmarind un documentar despre „Autovindecare si regenerare”, tii in mana o cana, la un moment dat trebuie sa ii dai drumul, trebuie sa pleci undeva, trebuie sa te misti, trebuie sa bei apa din ea si atunci se produce o schimbare. Acesta este doar un exemplu din 0,00000000001 % din lucrurile schimbatoare din viata ta.

Cand mi-a spus cineva acum un an ca nimic nu este sigur pe aceasta lume si nu poti oferi garantie pentru nimic, ca totul este schimbare, ca asa este natural sa se intample, nu am inteles exact la ce se referea. Ei, astazi, privind cu alti ochi lucrurile, simtind cu inima si intelegand, savurand cu toate simturile am inceput sa inteleg la ce se referea.

Am avut o discutie duminica trecuta cu o persoana foarte draga mie referitore la acest subiect. El spunea ca femeilor le este frica sa stea singure, se tem foarte mult de acest sentiment apasator si fug dintr-o relatie in alta, doar pentru a nu sta singure.

Atunci cand tu stai singur, tu cu tine, incepe un dialog intern si iti trec mii si mii de ganduri prin cap, iar daca tu nu esti in rezonanta cu acele ganduri, daca iti este greu sa le accepti, este greu sa le digeri, automat cauti compania celor din jur.

Profesoara mea de romana, din liceu, ne-a spus odata sa incercam sa stam doar noi cu noi o singura ora pe zi, sa vedem ce se intampla, daca putem accepta asta sau nu. Adevarul e ca atunci imi era greu, dupa cateva minute trebuia sa fiu stimulata de ceva din exterior, un calculator, un televizor, o revista, o convorbire telefonica, un prieten, orice care imi putea distrage atentia de la gandurile si sentimentele mele.

De ce?

Nu imi placea ce auzeam, era un haos total in capul meu, un dezechilibru fantastic in inima mea, si o batjocura vizavi de trupul si sanatatea mea.

Asa se intampla si cu persoanele care nu pot sa stea singure, doar ele cu ele, nu se pot accepta, nu se pot intelege, nu pot digera ce le spune mintea si ce le transmite inima si atunci incep compensarile, incep si aduna, fac colectii de placeri pamantene, trecatoare, investesc foarte mult intr-o casa, intr-o masina, in haine, in lucruri materiale, si ei sunt la fel de goi in interior.

Atata timp cat tu esti ancorat in lucruri materiale, ele vor ajunge sa te posede, nu tu pe ele, asta este doar o falsa impresie.

Omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii. El caută mereu să se angajeze într-o relaţie, să fie cu cineva - cu un prieten, cu un părinte, cu o soţie sau un soţ, cu un copil... cu cineva. El a creat societăţi, cluburi. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-şi uite singurătatea. Fiind în mijlocul acestor mulţimi, încerci să uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăieşti singur”.- Osho

Suntem o societate de consum, suntem ca niste roboti si ne sunt bagate in cap mii si mii de mesaje manipulatoare, unele subliminale, unele mai directe, altele mai putin directe, prin diferite si diferite moduri si noi ca niste fiinte inca neitregite, sa spun asa, cascam ochii, deschidem gura lacoma, intindem mainile ranite, ne inchidem sufletul si ne blocam mintea.

Opreste-te un moment si uita-te atenta in jurul tau.

Ce vezi?

Pe cine vezi?

Iti place ceea ce vezi, simti, percepi?

Esti fericita?

Spune-mi, esti cu adevarat fericita de felul in care arata viata ta acum?

Vrei sa schimbi ceva?

Ce vrei sa schimbi?

Crezi ca acele schimbari te fac mai fericita?

Daca da, de ce nu le faci?

Acum ii raspund ei, Laviniei din trecut, nu imi permit sa vorbesc in numele tau, nu voi face asta niciodata, eu nu indrazneam sa fac schimbari pentru ca odata cu ele venea si teama si frica la pachet, nu stiam cum sa le abordez, incotro sa ma indrept, pe ce drum sa o apuc, ce secrete sa aplic pentru a-mi fi bine si atunci preferam sa stau, sa stagnez si sa nu fac nimic, sa astept sa ma loveasca norocul, sa vina cineva sa ma ajute, sa imi spuna ce sa fac, cum sa fac si cum este bine. Pana am realizat ca nimeni, dar absolut nimeni din aceasta lume, nici familia, nici iubitul, nici prietenii, nu ma cunosc mai bine decat ma cunosc eu. Mi-a luat ceva ani buni sa inteleg acest lucru, nu doar sa-l verbalizez, ci sa-l inteleg in toate nunatele lui, sa-l dansez pe toate notele lui muzicale, sa-l simt cu toate simturile.

Varsta e doar un numar, nimic altceva. Nu exista varsta sau timpul potrivit pentru a face anumite lucruri, trebuie doar sa fii pregatit, atata tot. Si odata cu asta am invatat fascinatia prezentului, atunci am inteles cum de toate lucrurile din jurul meu se schimba, cum ele nu prezinta garantie, cum oamenii sunt atat de complecsi si de extraordinari, si ca trebuie sa-l iei pe fiecare in parte, exact asa cum este, ca nu sunt buni sau rai, sunt doar diferiti. Atunci am invatat ca nu pot cataloga lumea, nici ca psiholog si mai ales ca fiinta, nu pot pune etichete, sa ii iau dupa anumite stereotipuri, sunt infinite variantele pentru care un om se comporta intr-un anumit fel.....si abia atunci am inteles intru totul ideea LIBERTATII INDIVIDUALE, care este cea mai de pret comoara care ne este oferita noua, sa fii liber, sa fii liber sa faci ce vrei, sa fii liber sa te exprimi cum iti doresti, sa fii liber sa incerci ce vrei tu, sa fii liber sa simti ce vrei....sa fii liber.

“Ce poţi să câştigi pe lumea asta? Ce poţi să iei cu tine? Numele, prestigiul, respectabilitatea? Banii, puterea - ce? Nivelul de învăţătură? Nu poţi să iei nimic. Va trebui să laşi totul aici. Şi în acea clipă vei înţelege că nimic din ce ai posedat nu e al tău; însăşi ideea de posesie este greşită.”-Osho

Nimic, absolut nimic nu iei cu tine, si atunci de ce sa ne incapatanam sa strangem averi? Sa avem posesiuni? Ele vor pieri cu timpul, se vor strica, se vor deteriora, si atunci vei sta si vei plange dupa un aberant telefon sau o haina. Mi se pare atat de pueril, nici macar asta nu pot spune. Din nou te invit draga mea, sa iti intorci privirea catre copii, uita-te la ei cat de sinceri si cat de fericiti sunt. Ei traiesc aici si acum, nu isi fac mustrari pentru ziua de ieri, nu isi fac griji pentru ziua de maine, ei isi traiesc frumos prezentul, pentru ca doar asta exista, noi traim intr-un prezent continuu.

Una dintre marile noastre probleme este ca ne lasam acncorati in trecut si prinsi in viitor si uitam sa traim in prezent, pentru ca abia atunci cand traiesti cu adevarat in prezent pentru tine nu mai exista notiunea de nesiguranta, de gelozie, de posesivitate, de dependenta, abia atunci intelegi ca este atat de naturat ca lucrurile sa se schimbe. Tu esti un om liber, tu te schimbi, oamenii din jurul tau se schimba, accepta-te asa cum esti si atunci ii vei accepta si intelege cu adevarat pe cei de langa tine.

Vei vedea ce tezaur naste in tine, vei descoperi ce ai lasat atati ani ascuns, vei lasa sa se vada frumusetea si minunatia din tine, te vei bucura de creativitatea ta si automat de splendoarea ce se regaseste in cei din jur. Gandeste-te de unde rasare floarea de lotus, unde este ascuns diamantul, cum arata un fluture in pimele zile de viata, de unde rasare cea mai frumoasa floare, tot asa si experientele tale negative de viata au menirea sa te educe, sa te infrumuseteze, sa te intregeasca. Fiecare om care intra in viata ta, tu il inviti. Fiecare om din viata ta iti ofera o lectie pretioasa.

Invata sa dai cumpatare trupului tau, iubire sufletului tau si intelepciune mintii tale.

Curaj si iubire,

Lavinia Nica